Ura ca aliment

By on February 24, 2016

Ura este poate, cel mai urât sentiment pe care-l poate trăi un om. Când îl trăiesc mai mulți și se adună într-un grup, ura acaparează toate celelalte sentimente existente în individ și devine dominantă.

Ce am văzut la mitingul organizat de ”vedetele” Antenei 3 a fost o lecție despre alimentarea maselor cu ură, dar n-ar fi putut face așa ceva, dacă subiecții nu ar fi servit din plin, până la adicție, de-a lungul vieții, ură.

Ura față de nou, ura față de vechi, ura față de tot. Ura neîmplinirii, ura nedreptății, ura izvorâtă din ignoranță. Oamenii care urăsc sunt atât de orbiți încât, sunt cei mai ușor de manipulat. Ei nu așteaptă decât un impuls, un motiv cât de mic și, chiar dacă știu că sunt mințiți și manipulați, faptul că sunt incitați la ură îi face să se simtă vii, importanți, iubiți.

Când Dana Grecu le-a declarat dragoste în genunchi, oamenii adunați în fața scenei au știut că ea minte, că joacă un teatru ieftin, dar i-au primit declarațiile mincinoase și îngenuncherea falsă ca și cum ar fi crezut în sinceritatea lor, deși nu credeau. Le-au primit ca pe-un imbold la și mai multă ură față de cei care, din spusele Danei, n-ar trebui să-i îngenuncheze. Cine sunt aceia? Nu știu, parcă ceva cu sistemul. Cine e sistemul? Păi, Băsescu… Și mai cine? Păi… Cioloș? Sistemul e cel care vrea să-i lase fără hrană, ori ei nu pot trăi fără să urască. Se vede pe fețele lor schimonosite, în privirea lor sticloasă și pe gurile știrbe cu care o aclamează pe Dana Grecu.

Sistemul vrea să-i lase fără rațiunea de a exista, aceea de a se alimenta seară de seară la emisiunile Antenei 3, la asasinatele, șantajele și minciunile Antenei 3. Sistemul trebuie să piară, să rămână doar Antena 3 și vedetele sale. Ele sunt farmaciile vii care le dau zilnic doza de drog fără de care nu pot trăi.

Asta am văzut eu la mitingul antenei 3, administrarea unui drog maselor aflate în pragul sevrajului. Nu comentez ”calitatea” celor care o fac, dar nu le găsesc justificare, chiar dacă sunt dovada vie a faptului că banii pot cumpăra conștiințe. Și s-au adunat în acel trust oameni cu conștiințe de vânzare, de aceea sunt cu toții la fel, iar publicul asemenea lor. De vândut, de cumpărat. Nu contează răul pe care-l fac, nu contează cantitatea de prefăcătorie, de minciuni și manipulări, nimic nu e prea mult pentru oamenii cumpărați cu bani grei.

Tragedia acestor zile constă în faptul că un pușcăriaș conduce România din inchisoare, printr-o televiziune. Tragedia e că, are la degetul mic un președinte de stat, un președinte de senat, un președinte  CNA, un avocat al poporului. Tragedia acestor zile este că ei sunt o mână de oameni, iar noi suntem mulți și, cu toate acestea, ne lăsăm îngenunchiați de ei. Tragedia acestor zile e că, ne mănâncă de vii, ne alimentează bătrânii cu ură iar noi nu-i putem salva cu toate Catenele din lume. Catena lor e Antena 3. Drogurile lor au nume: Grecu, Badea, Ursu, Ciuvică, Radu Tudor. Și pentru că fără ei ar intra în sevraj, lumea reală nu mai există. Nu mai există copii, nepoți, strănepoți. Nu mai există candoarea vârstei, eleganța bătrâneții, înțelepciunea senectuții. Există doar ura, ca singura lor rațiune de a exista. Și e păcat, mare păcat…

Acest articol a fost citit de 1563 ori

Comentarii

comentarii

Angela Tocilă

About Angela Tocilă

Fondator politicstand.com, autor pe blogul propriu și pe platforma Evenimentului Zilei Hydepark și Vocile Dreptei

27 Comments

  1. Octavian

    March 16, 2016 at 9:01 pm

    Gata, m-am enervat si mi-am facut blog.
    Asa ca ardeleanu’ de a vrut sa-si cumpere trenu lui.
    Acu am blogu’ meu unde fuck ce ma taie capu’
    Hahahaha
    😆

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Octavian

    March 16, 2016 at 9:03 pm

    iaca si blogu mieu, ca am uitat sa-l spui.
    e pe wordpress si se chiama omu sarac
    omusarac.wordpress.com

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Aspida S

      March 16, 2016 at 9:14 pm

      adicătelea, te-ai cam veștejit pe-aici?
      succesuri 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Octavian

    March 16, 2016 at 9:06 pm

    Imi fuck si io reclama.
    Hahahaa
    😆

    https://omusarac.wordpress.com/

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Pingback: Cum au contribuit bogații la sărăcirea unei țări întregi - politicstand.com

  5. Pingback: Spitale criminale, sistem criminal - politicstand.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
La mulți ani, măică Românie!

”…Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea şi te-a acoperit, iubito, şi ai murit aproape...

Close