Șerbet-avem, rahat mâncăm

By on July 17, 2016

 

În afară de fotbal, muzică şi orice, populaţia din spaţiul carpato-danubian, cunoscută sub denumirea de români mândri daco-ortodocşi este specialistă şi în democraţie. Absolut toţi cetăţenii Republicii Feisbuc, secţia română, ştiu ce s-a întâmplat în Turcia mai bine decât turcii, Erdogan, NATO, U.E., Putin, Obama şi Arsenie Boca.

Apărută iniţial în cadrul primelor forme de organizare umană, când în cadrul gintei sau tribului membrii îl alegeau pe cel mai destoinic ca să-i conducă la vânătoare, democraţia, sub diverse forme, a existat din cele mai vechi timpuri. Dacă perioada de aur a Atenei lui Pericle n-a mai fost funcţională tocmai din cauza produsului rezultat, adică forme de proprietate privată care au scindat demos-ul în bogaţi şi săraci, următoarele sute de ani implicarea poporului în viaţa cetăţii n-a mai fost luată în considerare.

Bazele democraţiei moderne renasc în sec. al XIII-lea, în mult hulitul Albion de astăzi. Părinţi ai liberalismului, britanicii au reuşit să limiteze influenţa suveranilor în problemele statului, au impus legea, ca formă supremă de rezolvare a divergenţelor, s-a ajuns la puterea parlamentară.

Împrumutând idei din ambele sisteme, cel antic şi cel englezesc, comuniştii au reuşit să creeze o struţo-cămilă, în care, sub aparenta implicare a poporului în chestiunile publice, s-a format un sistem dictatorial. În paralel, societatea capitalistă a dezvoltat o democraţie proprie, aproape funcţională, cu toate lacunele ei.

După o succintă prezentare a noţiunii care agită planeta în vremurile actuale, încerc să explic un paradox: democraţia nu poate functiona fără dictatură. Deşi ideatic definesc două forme de conducere socială diametral opuse, timpul a demonstrat că numai îmbinarea celor două elemente antagonice poate duce la un rezultat utilizabil. Mai exact, în ţările cu tradiţie democratică precum Marea Britanie, S.U.A., Germania, etc… angrenajele se mişcă datorită legislaţiei, în fapt o formă dictatorială definită cu “articolul X, din legea Y”.

Dacă am lămurit chestia asta (nu sunt deţinătorul adevărului absolut, e numai o părere personală, bazată pe documentare, cifre reale, opinii din ambele tabere), să trecem la etapa următoare, adică la aplicarea considerentelor de ordin general din manualul de democraţie în funcţie de naţiune, areal geografic, cutume, politică zonală, politică de interes mondial.

La fel cum regulile de siguranţă de pe o pârtie de schi nu sunt identice cu cu cele de înot în mare, deşi în ambele cazuri sunt făcute pentru siguranţa cetăţeanului, la fel apar modificări atunci când încercăm să folosim legislaţia din Suedia în Turcia, sau invers. “Dictatura” privind consumul de alcool în statele scandinave, care afectează tot poporul, are ceva în comun cu “democraţia” molestării cu pietre din lumea musulmană, la care participă tot poporul.

Fără să fiu adeptul lui Erdogan, dacă analizăm contextul socio-politico-economic dintr-o ţară situată c-un picior în Asia şi cu celălalt în Europa, putem observa diferenţe esenţiale între modurile de aplicare a falansterului de eprubetă, fie el fundamentalist, comunist ori de piaţă liberă, fie de la Scăieni, Londra, sau Ankara. Vorbim de o populaţie de 75.000.000 de locuitori împărţiţi între conservatorism musulman şi direcţii liberale, cu probleme etnice, cu vecinătăţi incerte, punct de echilibru între neomarxism şi capitalism global. Modul de funcţionare a fostului Imperiu Otoman este diferit de manualul de utilizare al Germaniei, pretendenţilor la scaunul padişahului li se mai scurtează căpăţâna, conform obiceiurilor locale. Tot conform tradiţiilor, câte-o căpetenie de ienicieri încearcă să-şi treacă haremul pe numele său; dacă nu reuşeşte, ajunge la şnur de mătase, de unică folosinţă.

Dacă perioada lui Recep Tayyip a însemnat propulsarea Turciei pe locul 15 ca şi economie mondială, dacă majoritatea cetăţenilor este mulţumită de activitatea sultanului care a cucerit din nou Constantinopolele, înclin să cred că NATO, U.E. şi poporul turc cunosc mai bine situaţia decât specialiştii autohtoni.

Onu güzel bir bayan, onu evli vermek.

 

Acest articol a fost citit de 578 ori

Comentarii

comentarii

Dorin Ciobică

About Dorin Ciobică

2 Comments

  1. Pingback: Incinerarea - politicstand.com

  2. TM

    July 26, 2016 at 6:22 pm

    Ah… Cand am citi titlul (“Șerbet-avem, rahat mâncăm”) am crezut ca e vorba (in sfarsit!) de un articol despre recenta “mareata adunare dupa chip si asemanare” a celor mai oportunisti si mai rqaiosi indivizi din politica romaneasca – reunirea “impresionantelor” forte ale doua dintre partidele cu dimensiuni (si fire) de capusa din politichia romaneasca: PMP-anti-anticoruptie si UNPR-mafie-personala. Dar… nu, nici vorba! Probabil ca am avut prea mari asteptari… 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
La mulți ani, măică Românie!

”…Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea şi te-a acoperit, iubito, şi ai murit aproape...

Close