Sebastian Bodu, o nouă candidatură la PE

By on March 27, 2014

Sebastian Valentin Bodu (n. 1970, Constanța) este un jurist și om politic român, care a îndeplinit funcția de Președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice în perioada 2005-2007. Este cadru didactic universitar pe disciplinele Drept comercial și Drept civil.

În anul 1996 este admis ca avocat în Baroul București. Lucrează apoi în calitate de consilier intern pe probleme juridice la Financial Markets International Inc., corporație americană de consultanță în domeniul pieței de capital (1996-1997), consilier intern pe probleme juridice la Carana Group Inc., corporație americană de consultanță în domeniul privatizării (1997-1998) și în cele din urmă consilier intern pe probleme juridice la Fondul Româno-American pentru Investiții, fond închis de investiții cu capital american (1998-2004).

În perioada 1999-2002, efectueză studii doctorale la Catedra de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din București, obținând titlul de Doctor în drept, cu teza: “Regimul juridic al acțiunilor emise de societățile comerciale”, calificativul obținut fiind foarte bine. Apoi între anii 2002-2004 efectuează studii de Executive Master of Business Administration (MBA) la ASEBUSS București, program al Kennesaw University din Atlanta, S.U.A., absolvind cu media generală 9,41. După eliberarea sa din funcție de președinte al ANAF, Bodu a lucrat ca avocat, partener la cabinetul de avocatură “Dănescu, Dănescu & Asociații” SCPA din București. La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007 a fost ales ca deputat al României în Parlamentul European pe lista Partidului Democrat. Sursa aici.

A.T. Domnule Bodu, recent v-ați anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat la europarlamentare și deși erați membru PDL, veți candida pe listele PNȚCD. De ce ați luat această decizie?

S.B. M-am înscris in PNȚCD, deci calitatea mea de membru PDL a încetat de drept. Am luat aceasta decizie din mai multe motive. Întâi pentru ca PDL a considerat ca nu mai are nevoie de mine. In al doilea rând pentru ca o candidatura independentă din partea mea nu ar fi putut reprezenta un proiect politic. Ori, eu vreau sa construiesc o alternativa la actualele forte politice ai căror reprezentanți se înjură, se diprețuiesc și se urăsc iar mâine se aliează fără nici cea mai mică remușcare, doar pentru ca poimâine să se întoarcă la înjurături, ură și dispreț. Este ca si cum eu m-as alia cu Gigi Becali, dupa ce m-a porcăit in toate felurile.

A.T. Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră ca europarlamentar in mandatul anterior?

S.B. Sunt la al doilea mandat, desi e adevarat ca primul a fost scurt, doar un an si jumătate. Principalele realizări sunt cele 37 de rapoarte legislative (al treilea, ca numar, dintre romanii din PPE), dintre care cateva de importantă maxima (guvernanța corporatista, auditul financiar sau gestionarea crizelor bancare transfrontaliere) care, desi suna foarte tehnic, in viata reala inseamna competitivitatea întreprinderilor europene, adică milioane de locuri de munca. Am fost de asemenea foarte implicat in problema vizelor pentru Canada si am reușit, ca prim pas, sa ii conving pe canadieni sa își modifice legislația privind azilul politic. Acum ei sunt in proces de evaluare a noii legislații, la sfârșitul căreia ar putea decide, in funcție de rezultate, ridicarea vizelor pentru români si bulgari. Nu in ultimul rând, m-am opus constant Inițiativelor de promovare a culturii gay in scoli sau de încurajare a căsătoriilor homosexuale. Fara a nega dreptul persoanelor gay de a forma un cuplu, eu ramân consecvent ideii de familie traditionala.

A.T. În calitate de director la ANAF ați fost cel care a descoperit ilegalitățile din celebrul dosar al transferurilor, dosar finalizat cu aducerea greilor din fotbalul românesc în fața instanței și implicit, pedepsirea acestora cu închisoarea.

S.B. Nu am avut presiuni ci doar m-am lovit de scepticism. Nimeni nu credea ca voi merge pana la capăt. Consider ca Alianta DA a dat cel mai performant guvern de dupa 1990 si e păcat ca totul s-a transformat intr-un scandal politic in urma căruia eu am plătit cu funcția, fiind remaniat de către Călin Popescu Tăriceanu după ce am afirmat ca taxa de prima înmatriculare încalcă Tratatul UE.

A.T. V-a fost teamă, ați fost tentat să renunțați?

S.B. Nu mi-a fost teama nicio secundă. Am insistat si am împins lucrurile implicându-mă personal in obținerea contractelor de transfer din străinătate pentru a dovedi că, daca exista vointa, se poate reduce evaziuna fiscală. De fapt acest lucru s-a vazut si in creșterea gradului de colectare, indicatorii de performanța ai ANAF au fost cei mai buni din istorie in perioada cand eu am fost președintele acestei instituții. Păcat ca lumea uita aceste lucruri, desi se reflecta direct in nivelul de trai.

A.T. Ce planuri aveți în caz că veți câștiga un nou mandat la Bruxelles? Cum credeți că puteți ajuta România?

S.B. Dacă voi câștiga un nou mandat inseamnă mult mai mult decât acum cinci ani, când am candidat pe listele PDL. Inseamnă relansarea unui partid istoric și inseamnă așezarea primului etaj pe fundatia rămasă de la Corneliu Coposu. Eu am mai fost țărănist in studenție, la începutul anilor ’90, si am rămas cu o mare simpatie pentru acest om care nu a facut niciun compromis. Cred PNTCD merita sa reintre pe scena politică și fac un apel la toți cei care sunt dezamăgiți de actuala clasa politică să vină la noi pentru că avem nevoie de oameni noi. Eu personal am intrat in PDL venind din mediul privat. Am făcut performanță acolo, am ajuns in top managementul unei mari bănci multinationale si cred ca PNȚCD trebuie sa primească o infuzie de oameni care sa vină din zona privată pentru ca vin cu o altă mentalitate.

A.T. Ce planuri aveți în caz că nu veți câștiga?

S.B.Trebuie sa câștigam. O să imi dedic fiecare zi până pe 25 mai pentru acest lucru. Am lângă mine o echipa puternică, mulți dintre ei intrați in PNȚCD via Initiativa Romania Liberala care sunt foarte buni si care imi dau încredere. Daca apelul meu de mai sus va fi corect perceput am putea spori rândurile si sper ca acesta sa ajungă la cât mai multi. Sunt constient insa ca nu e usor sa atingem ținta mai ales din cauza percepției ca PNȚCD este mort si cred ca este o percepție gresită. Chiar dacă nu reușim pe 25 mai, ramân in PNȚCD. In paralel cu politica imi voi practica profesia, asa cum am facut si inainte de politica, in speță avocatura (intr-o firma românească, alături de niște prieteni) si activitatea didactică (predau din 1996, in prezent sunt titular de curs la ASE).

A.T. Aveți ceva de transmis cititorilor politicstand?

S.B. Ca sunt si eu unul dintre ei si ca ma bucur ca există si presă alternativă la televiziuni.

 

 

 

Acest articol a fost citit de 2905 ori

Comentarii

comentarii

Angela Tocilă

About Angela Tocilă

Fondator politicstand.com, autor pe blogul propriu și pe platforma Evenimentului Zilei Hydepark și Vocile Dreptei

2 Comments

  1. BAF exportatoru

    March 27, 2014 at 7:01 pm

    Dupa ce va ajunge europarlamentar il rog pe dl. Bodu sa studieze si eventual sa gaseasca o solutie juridica in cazul creantelor dintre firmele particulare aflate in state diferite din UE (export, import) inclusiv atunci cand e vorba de insolventa sau faliment.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • dani

      March 28, 2014 at 12:04 am

      Vezi să nu te uite:)) ei nu reușesc să rezolve ceva când sunt aleși pe plan intern:)) crezi că dânșii au un cuvânt de spus pe plan european?? ei sunt ocupați acolo -unii dintre ei – să spună că-n Ro se dau lovituri de stat :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
La mulți ani, măică Românie!

”…Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea şi te-a acoperit, iubito, şi ai murit aproape...

Close