Să nu rămânem în istorie drept cea mai lașă generație!

By on December 15, 2017

Nu cred că putem rămâne în istorie drept cea mai lașă generație, așa cum nu cred că cineva cu cât de puțină minte își dorește o țară nepopulată, cu tinerii apți de muncă hoinărind prin lume în căutarea a ceea ce nu mai găsesc acasă…

Nu cred că politicienii care acum duc pe față o luptă inegală împotriva propriului popor, inegală pentru că au sub comandă un aparat represiv, căci represiv este din moment ce conștiința nu se ridică deasupra ordinelor venite de la niște impostori, hoți și tâlhari, chiar își imaginează că vor putea da țara înapoi, acolo unde era acum 27 de ani, cp ne vor transforma în slugi obediente bune doar să muncească pentru a întreține gloata mizerabilă a politicienilor și paznicii lor.

De asemenea, nu cred că acum, în era internetului, mai putem fi reduși la tăcere, mai putem fi dezinformați, mințiți și trădați la nesfârșit. Nu mai suntem pe vremea Scânteii, nici pe vremea programului TV de două ore. Nu mai suntem oamenii cenușii, disperați și dezumanizați în goana zilnică după un kil de ulei, zahăr sau niște oase împuțite pe post de carne. Nu mai suntem mulțimile aliniate, încolonate defilând în fața unor tribune oficiale în care zac niște saci de osânză privindu-ne cât de disciplinați le dăm onorul, lor, nulităților, analfabeților, cozilor de topor care au dat din coate și au călcat peste cadavre, unii chiar la propriu, pentru a ajunge în vârful unei piramide a cărei bază e însăși poporul.

Nu cred că bugetarii răsplătiți cu salarii mărite nu vor conștientiza că pe când le cresc copiii nu vor mai găsi o Europă sigură în care să-și facă studiile sau în care să muncească, pentru că schimbările din Occident nu sunt de natură să încurajeze migrația est-europenilor, dar asta știm deja, știm și pe cine doresc occidentalii în țările lor. Bugetarii, oricât de bine ar fi plătiți de acest stat mafiot, nu vor putea niciodată să se retragă la pensie în vreo insulă exotică ci vor rămâne în casele și apartamentele lor pentru care vor plăti zeci de ani rate la bănci și chiar dacă n-o vor face, încet-încet, se vor pierde în masa de oameni cenușii, fără identitate, fără vieți proprii, niște unelte de produs bani pentru cei care-și închipuie că li se cuvin, fără să facă nimic altceva decât să-i fure. Și dacă se va ajunge acolo, dacă le dăm voie, ne vom trezi din nou, mult prea târziu, din nou în dictatură. Și atunci nu vom mai putea da vina pe cei ce au votat PSD-ul, nici pe cei care n-au votat deloc, vom fi singurii vinovați în fața conștiințelor noastre, în fața copiilor noștri, în fața istoriei pentru că am ales să lăsăm acum, în anul de grație 2017, 500 de derbedei să ne distrugă țara, cu girul bugetarilor din Jandarmerie și Poliție care înțeleg să respecte niște ordine venite de la o coaliție ilegală, ilegitimă, așa cum se dovedește a fi de când a ajuns la guvernare.

Sintagma ”nimeni nu e mai presus de lege” trebuie să meargă în ambele sensuri, altfel e dictatură iar dictatura nu trebuie nici sprijinită, nici apărată, pentru că mai devreme sau mai târziu, fiecare va plăti un preț mult prea mare: libertatea fizică și morală, libertatea de exprimare, libertatea de circulație, drepturile și calitatea de om. Va rămâne doar calitatea de supus obedient după ce ni se vor lua toate celelalte.

Ei sunt puțini, noi suntem mulți. Ei se tem, noi nu avem de ce, în joc este viitorul nostru și pentru viitor merită să ne înfrângem teama și să conștientizăm că a ne lăsa încălecați de o mână de bandiți înseamnă a merita tot ce vor să ne facă de acum încolo, pentru că acesta este doar începutul. Începutul sfârșitului pentru noi și continuitatea dominației lor. Nu cred că ne mai dorim încă 45 de ani de dictatură, nu cred că ne dorim să ne ia Rusia sub pulpana ei, nu cred că ne dorim să viețuim închiși între granițe și nici să muncim o viață întreagă fără să ne alegem cu mai mult de 4 pereți, o mașină și un loc de veci în cimitir…

Nu putem să ne supunem și nu putem rămâne indiferenți când cu fiecare zi ce trece, drepturile noastre se împuținează și privilegiile lor sporesc, odată cu puterea, căci ei asta vor, putere… Bani au deja, dar știu că le pot fi inutili fără putere. De aceea umblă cu limba scoasă ca niște câini turbați să hărtănească justiția, chiar de când au venit la stăpânire, să ia puterea toată, să ne domine, să ne țină în teamă, să ne aducă în situația de a nu ne putem apăra pentru că legile vor fi doar în favoarea lor.

Duminicile nu sunt bune pentru proteste și vă explic de ce: ei le tolerează pentru că știu că cei care se duc să protesteze au un loc de muncă la care trebuie să fie prezenți lunea. Ei știu că nu pot lipsi, pentru că au familii de întreținut și rate de plătit. Ei știu că manifestanții au copii care trebuie culcați, știu că a doua zi reîncepe o săptămână de muncă și de școală și că nu pot sta mult în piețe. Lor le convine pentru că nici măcar nu sunt în București sau la sediile din teritoriu, ci acasă la căldură sau prin stațiuni exotice, pe banii noștri și, repet, tolerează protestele duminicale pentru că nu se simt în pericol și probabil, râd de-i dor burdihanele de toate sloganurile, lanternele și inimioarele celor care protestează.

Nu sunt în măsură să dau soluții sau idei, dar sunt în măsură să explic, așa cum am făcut-o deja, de ce sunt inutile protestele duminicale, iar rezultatul îl vedem cu toții: ei merg înainte, ignorându-le și justificându-și acțiunile prin votul care li s-a acordat de acea masă de oameni pe care-i reprezintă, după chipul și asemănarea lor. Asta nu înseamnă că voturile unor bezmetici,  inconștienți, profitori, bătrânilor acriți de viață, și bețivilor din patrie trebuie să distrugă viețile tuturor și implicit, toată țara. Greșelile voite sau neintenționate nu trebuie să conducă la trădare, la vulnerabilizarea țării, nu trebuie să ducă la dictatura pe care o vor simți inclusiv cei care au girat aceste partide formate din cele mai urâte caractere pe care le-a dat acest neam din 1947 încoace.

Teama nu ajută cu nimic, teama ucide, frânge destine și generații întregi. O clipă de curaj înnobilează o viață trăită în lașitate și va merita un viitor pe măsură. Dacă există un dram din patriotismul acela răcnit pe toate gardurile în diferite ocazii, ei bine, acum ar trebui demonstrat. Avem pentru ce luptă, pentru că  e ”acum ori niciodată” iar acel ”niciodată” sună al naibii de etern…  Haideți să le arătăm că 500 de oameni nu pot lua în arendă o țară întreagă, haideți să le arătăm că nu mai suntem dispuși să pășim în era unei noi dictaturi și mai ales, să le arătăm că ne sunt inferiori din toate punctele de vedere… Nu putem lăsa o șleahtă de analfabeți, o adunătură de interlopi agresivi să se facă stăpâni pe tot ceea ce am clădit noi, pe banii noștri, pe averile, noastre, pe destinele urmașilor noștri. Cei peste 1000 de morți de la Revoluție ne cer asta, le-o datorăm, altfel au murit degeaba!

Acest articol a fost citit de 821 ori

Comentarii

comentarii

Angela Tocilă

About Angela Tocilă

Fondator politicstand.com, autor pe blogul propriu și pe platforma Evenimentului Zilei Hydepark și Vocile Dreptei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
La mulți ani, măică Românie!

”…Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea şi te-a acoperit, iubito, şi ai murit aproape...

Close