Pleacă, Victore!

By on June 12, 2015

E greu ca în zilele acestea să-ți păstrezi limbajul în limitele eleganței, în condițiile în care, cel mai jegos Parlament ever, l-a protejat de justiție, pe cel mai jegos prim ministru ever… Iartă-mă, Viorele, m-am străduit să nu folosesc epitete în articole dar nu pot. Nu se poate să fiu elegantă, rafinată și nici măcar civilizată când e vorba de tine.

Victore, nici măcar nu te-am plăcut vreodată, n-am spus niciodată ”hai să văd ce brânză o face individul ăsta”. Știi de ce, Viorele? Pentru că intuiția nu m-a înșelat niciodată. Intuiția mea mi-a spus că ești o canalie, un om de nimic, un individ care e capabil să calce peste cadavre ca să-și atingă scopul, așa cum, probabil, ai făcut tu. La propriu.

Victore, nu ți-am acordat niciun credit, nicio circumstanță atenuantă și nicio motivație pentru care tu, un oarecare, cu un caracter dubios, cu o evoluție dubioasă, cu origine incertă și comportament bizar, ai merita înalta funcție pe care o ocupi, respectiv, șeful guvernului țării mele. Subliniez, țara e a mea, miniștrii sunt ai tăi și-ai celor care ți i-au impus, pe care i-ai impus tu, să-ți servească intereselor.

Victore, de mincinos te știe o lume întreagă și din păcate, numele tău se asociază țării mele, copiilor mei, prietenilor mei. De laș, te-am suspectat de la început că ești, dar am fost sigură când ai început să dispari ca măgarul în ceață, când venea Nuland în România, când te-ai ascuns în bunkerele MApN… De lașitate supremă ai dat dovadă însă, când te-ai tupilat după Parlamentul imoral, să te protejeze de Justiție. Tu, fost procuror făcut pe pile sau pe grade. Tu, cel care îmi ieși din toate canalele tv (!), din cămară, din mașina de spălat și din frigider, ca să-mi vorbești de justiție, așa cum o înțelegi tu, și proștii care te susțin, care te-au votat și te-ar mai vota, dacă ar fi să mai candidezi vreodată în țara asta.

Viorele, până și candidatura ta la prezidențiale a avut ca scop unic, protecția prin dobândirea imunității absolute față de Justiție. Atâta te-a interesat, n-ai păcălit pe nimeni cu vorbe sforăitoare, cu lozincile naționaliste, cu mândria ta de a fi româno-albanezo-italian, și Dumnezeu ce altă nație ți-ai mai inventat. Tu, Victore, n-ai nicio țară, n-ai niciun Dumnezeu și nici mândrie n-ai. Dacă ai fi avut, te-ai fi oferit singur Justiției, măcar să-ți dovedești nevinovăția pe care o invoci atât de des pe la Antena 3, unde alte lighioane, la fel ca și tine, îți oferă cu dărnicie spațiu pentru a-ți deșerta sacul fără fund, plin cu minciuni.

Pe lângă toate astea, Victore, ești absolut dezgustător ca bărbat, absolut dezgustător în comportament, ai un mers și mai dezgustător, te crezi vreun negru, vedetă NBA, ai o mimică oribilă, rictusul acela cu colțurile gurii trase-n sus e absolut sinistru, râsul tău trădează depravare morală, iar obrăznicia ta este intolerabilă. Ești oribil, Victore… Eu evit să privesc la televizor și mut postul când apari tu, încotit ca un țăran parvenit pe masa de la guvern. Urăsc să-ți aud vocea și minciunile. Urăsc să te aud spunând că ești mândru că ești român. Mândria mea de româncă e țăndări de la Iliescu încoace, tu ai reușit să sfărâmi toate cioburile de mândrie. Praful s-a ales de ea.

Te rog să pleci, Victor Viorel Ponta, ești rușinea României, a Albaniei și a Italiei. Trei națiuni faci de râs, nu una. Dacă ești măcar 1% ființă umană, pleacă! Dacă ai măcar 1% bărbăție, pleacă! Dacă te deosebești măcar 1% de o nevertebrată, de o râmă, de o moluscă, pleacă, Victore!

Acest articol a fost citit de 6192 ori

Comentarii

comentarii

Angela Tocilă

About Angela Tocilă

Fondator politicstand.com, autor pe blogul propriu și pe platforma Evenimentului Zilei Hydepark și Vocile Dreptei

180 Comments

  1. Pingback: Cerem referendum național pentru construcția moscheei de la București! - politicstand.com

  2. Check-Point-Charlie

    July 10, 2015 at 12:21 am

    Ce postare lunga va redau aici poate nu corespunde total “acomodarii mele in germania”, dar cum m-am acomodat bine in bavaria si cum nemtii ma “adora”, ei bine va redau parerea mea nemteasca scrisa initial pe “Capital”, apoi pe “EVZ”, iar daca ma suparati, maine o redau pe “The Sun”, “Bild” si “Paris Match”!
    😀

    Iata aici of-ul meu!:

    Oranjada Portocalie – 1! la 09 iulie, 23:42 a spus:
    Pe “Capital” aparuse un articol despre NOKIA, un postator si-a spus oful, i-am raspuns, si cred ca daca redau postarile aici, oamenii ce citesc isi fac o parere mai generala despre Germania. postarea lui @bogdan:

    “bogdan la 07 iulie, 08:25 a spus:
    Hai sa fim seriosi. Nokia a fost o investitie similara cu munca in confectii: 1000 de lei salariu pentru asamblat telefoane mobile. Munca de chinez necalificat. Importuri de 1.9 miliarde, exporturi de 2 miliarde. Singurul lucru bun au fost cele citeva mii le locuri de munca prost platite.”

    Ce i-am raspuns:

    Oranjada Portocalie ! la 09 iulie, 20:38
    Wrong!
    Nokia s-a decis cu 3 ani in urma, cand producea pe vremea a cea inca cele mai “sofisticate” telefoane mobile, s-a decis sa paraseasca Germania (parca Bochum a luat-o in bratze) si sa produca aceleasi telefoane, fara invetitii noi si know-how, in Romania.

    Daca nu ma inshel, in Bochum atunci au ramas pe strazi 7-10 mii de oameni, (adica cu familiile de fapt o treime din oras) deci a fost un dezastru pentru acel oras

    (1) raspunsuri0 0 Raspunde Raporteaza
    Oranjada Portocalie – 2! la 09 iulie, 23:47 a spus:
    …. a fost un dezastru pentru acel oras, mai ales ca apoi sau inainte Opel (parca) a inchis si el o fabrica cu mii de muncitori. (adica alta treime, un fel de Petrosani romanesc).

    Opel e si el pe nicaieri cu vanzarile in germania, degeaba o scalda amis cum ca Opel-Karl e masina noua “pur nemtzeasca”, tunu-i tun si neamtzul nu uita, deci isi baga picioarele in Opel-Karl.

    Ce insa voi habar nu aveti, atat toti politicienii cat si toata populatia Germaniei au reactionat solidari cu Bochum, si-au schimbat pe loc telefoanele (Motorola, Sony-Ericcson si Samsung – incepusea sa fie pe val), si toata populata germana nu a mai cumparat veci NOKIA !

    Afacerea de miliarde o facuse NOKIA doar in Germania (un sfert din afacerea europeana), insa poporul german, chiar daca nu are drept de referenduum politic, ei au fost uniti si au distrus astfel Nokia (romanii n-au avut decat 3-4% din puterea de cumparare a germaniei), si cu acele cateva zeci de mii de celulare scumpe si performante cumparate de romanii bogati ai vremii n-au putut acoperi

    (1) raspunsuri0 0 Raspunde Raporteaza
    Oranjada Portocalie – 3! la 09 iulie, 23:54 a spus:

    …. n-au putut acoperi cele 20-40 milioane de fosti potentiali cumparatori nemti.
    Acum va e clar ca poporul german nu numai ca e unit, dar d-na Merkel vrea sa aiba si un € tare, precum DM, o valuta forte, nu paranghelii si afaceri cu spaga sau fara impozit cum vor balcanicii si Grecia.

    Mottoul german este:
    “nu-ti convine, pleaca, nimeni nu te retine, esti corect si respectezi anumite principii, e OK si poti ramane, dac insa esti ca si “Ponta-sau-Tsiprias”, valea, ura, si la gara.

    Clar ca romanul de baza, obisnuit cu spaga si nemunca – el e ofticat, o injura coerent si concomitent pe “nenorocita de nemtzoaica”, nu-ti convine, paraseste axa Berlin-Bruxelles si ia-o pe cea gen Maskva-Pekin.

    Nimeni nu ne retine, nimeni nu ne opreste!

    Aaaah, ca Balcanul romanu-bulgar-grecesc urla ca lor sa li se dea, asta e alta mâncare de peshte, gargara poti face si doar cu apa si sare.
    Sare de lamâie, …. sa nu ti se faca greatza!

    PS:
    N-am inteles defel expresiile din ultimele 10 zile gen:
    “Tsiprias i-a tras-o lui Merkel de a mutilat-o!”

    Bun.
    Inteleg- ca romanul vrea sa i se dea, dar cine sa-i dea?
    In caz ca Hellas o ia in brate si Romania e varza sub Ponta, poporul va fi dezmierdat cum ca Ponta i-ar fi dat, dar banii de mici si berea s-ar fi dus pe “pierderile” pricinuite de Greece!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Asspida

      July 10, 2015 at 9:34 am

      Păi și ce, nu-i așa? 😯
      Vezi cum Ponta vrea să amâne mărirea pro-priu-lui sa-la-riu?
      Fain băiet, ține cu poproul sărac!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Pingback: Cerem referendum național pentru construcția moscheei de la București! | Nasul.tv

  4. Pingback: Cerem referendum național pentru construcția moscheei de la București! - Stiri Presa Online

  5. pas cu pas

    July 27, 2015 at 9:42 pm

    Se pare ca nu vrea sa plece.

    Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
La mulți ani, măică Românie!

”…Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea şi te-a acoperit, iubito, şi ai murit aproape...

Close