Mihai Gâdea și drumul său de la manipulare, la instigare la sinucidere

By on May 29, 2014

Infecția și manipularea predicatorului Gâdea a îmbrăcat o nouă formă, a trecut la un alt nivel. De la manipulările zilnice ale căror unic scop este salvarea de pușcărie a turnătorului care-i plătește salariul de 20.000 euro pe lună, iată că nemernicia acestui fost pastor ce se presupune a fi fost cândva omul lui Dumnezeu, a depășit o graniță ce n-ar fi trebuit trecută în niciun chip, pentru toți banii din lume. Una e să aduci în emisiuni persoane cu dizabilități, cu intelect redus sau boli psihice, să le folosești, să le antrenezi în culise, să le sugerezi răspunsuri sau reacții, să le pui tu în gură cuvintele pe care vrei să le audă telespectatorii încremeniți în atracția grotescului zilnic revărsat din televizorul fixat pe Antena 3, alta e să instigi la sinucidere.

Să sugerezi unui bolnav mintal să se sinucidă e echivalentul gestului de a-l împinge sub roțile trenului de pe un pod, sub pretextul că ți-e milă de el și vrei să-l scapi de suferință. A instiga un labil psihic să se sinucidă, a-i sugera asta ca o alternativă la pușcărie, e echivalent cu a-i pune lațul de gât ca să vezi cum îi stă și apoi să-i răstorni și scaunul de sub picioare ca să-l vezi cum atârnă.

Ani la rând, Antena 3 a fost punctul de comandă de unde s-au emis ordine, unde s-au pus la cale scurt metraje cu leșinuri, huiduieli, mini-revoluții ale celor aflați în pragul demenței senile, făcături ordinare menite să sensibilizeze acea parte a consumatorului de presă ce nu are altă distracție sau preocupare în viață decât alimentarea cu ură și acumularea energiei negative cu tot ce are ea mai rău reflectată în condiția umană: răutatea, invidia, urâțenia sufletească, mizeria unei societăți decadente dependentă de perfuzia zilnică prin care i se administrează motive de a-și urî semenii indicați de pastorul Gâdea.

Și pentru că nimic din toate acestea n-au putut răsturna societatea, nimic nu pare să-l scape pe Dan Voiculescu de închisoare, nimic nu-l poate salva pe însuși pastorul Gâdea de la o lentă și dureroasă uitare, a aruncat în lupta sa  cu Dumnezeu însuși ticăloșia supremă: a luat de pe stradă un biet nebun și l-a exploatat. I-a sugerat că gestul incalificabil de a scuipa președintele țării a fost un act de un eroism extrem, un martiriu cu care omul era dator țării. Un gest care l-ar fi înscris în istorie pe veci. L-a luat, l-a sucit pe toate părțile, l-a stors de vlagă, l-a proțăpit într-o vitrină în care să-l vadă toată lumea ca pe-un exponat de circ, ca penisul lui Terente sau un făt cu malformații hidoase avortat, păstrat în formol, motivând că asta e imaginea societății românești, a bravului român patriot simplu ce luptă cu dictatura băsesciană.

Mihai Gâdea a trecut demult hotarul dintre bine și rău, alegând să-și vândă sufletul diavolului pe 20.000 euro lunar. Apetitul său pentru mizerie l-a depășit cu mult pe cel al lui Dan Diaconescu, atâta vreme cât cel din urmă nu pare să aibă vreo viață de om pe conștiință până acum. Gâdea a împins deja un om spre sinucidere. Faptul că acestuia nu i-a reușit, nu are absolut nicio importanță, e doar diferența de câțiva centimetri între lama cuțitului și o arteră importantă sau un organ vital. Gâdea a împins un om la omor. Faptul că polițistul rănit de Zglobiu în tentativa sa de a se sinucide, nu are din nou, nicio importanță. Diferența e tot de câțiva centimetri, de soartă sau de voința divină.

Mihai Gâdea a depășit granița între toxicitate și criminalitate și trebuie oprit. Când tot acest scandal se va stinge și el va constata că n-a pățit nimic,  alimentat cu siguranța criminalului în serie neprins, va instiga din nou. Poate nu la sinucidere ci la crimă. Poate că va predica din studioul Antenei 3 că președintele trebuie să moară sau băsiștii trebuie exterminați fizic, lapidați în piața publică. Pentru că Mihai Gâdea a demonstrat că nu e doar un manipulator, un mincinos, un vânzător de suflete, un ticălos fără scrupule, ci și un psihopat. Trecutul său de om al lui Dumnezeu a fost doar o fază, o etapă. Ca predicator și-a exercitat puterea de manipulare în masă, iar la Antena 3 și-a desăvârșit-o. Instigarea la sinucidere a venit ca o consecință firească a trecerii sale la un alt nivel. Urmează cu siguranță, instigarea la crimă.

Atunci nici noi, nici oamenii legii care ar trebui să pună capăt drumului acestui individ diabolic, nu vom mai avea nicio scuză. Vom fi cu toții complicii săi și vom purta pe conștiință povara vieților distruse de Mihai Gâdea.

Antena 3 a șters clipul de mai sus, îl las drept mărturie și îl încarc pe cel publicat de http://www.reportervirtual.ro/. Enjoy!

 

Acest articol a fost citit de 3583 ori

Comentarii

comentarii

Angela Tocilă

About Angela Tocilă

Fondator politicstand.com, autor pe blogul propriu și pe platforma Evenimentului Zilei Hydepark și Vocile Dreptei

19 Comments

  1. Alikianos Shenghen

    May 30, 2014 at 12:30 pm

    Ha, ha, si’ncodata ha.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Quasimodo

    May 30, 2014 at 2:52 pm

    Putem vorbi-scrie despre toxicitatea domnului Gâdea Mihai, atât din punct de vedere al caracterului dumisale intrinsec, cât şi din punct de vedere al locului său în structura aparatului propagandistic al mafiei politico-economioce care a acaparat democratic(!) România.

    În această cea de-a doua ipostază, cei ca domnul Gâdea Mihai devin cu adevărat otrăvitori pentru însăşi democraţie.

    Eu am admis, în urmă cu mulţi ani, că sunt prea “slab” ca să pot “savura” (sic!) emisiunile domnului Gâdea Mihai, ale Antenei 3, ale tuturor posturilor de televiziune aservite!

    Mulţi dintre oamenii pe care-i apreciez au vorbit despre acest personaj, contribuind păgubos la crearea imaginii sale de “vedetă”. Din punctul meu de vedere, bietul domn Gâdea nu merită creditat cu atâta persuasiune încât să poată determina suicidul unei persoane inteligente, fie ea şi submediocră. Înregimentat, însă, aparatului propagandistic al structurii mafiote care expandează malign şi virulent în România de astăzi, dumnealui este, într-adevăr, una dintre rotiţele celei mai pernicioase îndeletniciri gregare contemporane: jurnalismul ca armă de subjugare ideologică a maselor.

    Să fie acest articol ultimul în care mai pomenim despre domnul Gâdea!

    Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
La mulți ani, măică Românie!

”…Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea şi te-a acoperit, iubito, şi ai murit aproape...

Close