Despre iluzia libertății

By on December 26, 2015

Conștientizarea pierderii libertății

Nu e ușor și nu-ți dai seama cât de vulnerabil și neajutorat ești decât atunci când te afli într-un aeroport internațional. Din momentul în care ai intrat acolo, devii prizonierul unui sistem de triere, aliniere, încolonare la niște reguli care nu au nimic în comun cu libertatea și uneori nici cu demnitatea umană. În primul rând, devii vulnerabil în clipa în care ți se cere să-ți dai pantofii jos și-i pui în coș. Prin fața funcționarilor trec zilnic sute sau chiar mii de oameni desculți, nu mai sunt sau nici n-au fost conștienți de umilința lor atunci când își leapădă încălțările și trec cu picioarele goale sau cu cipici de unică întrebuințare. E un job ca oricare altul… Pentru tine, ca pasager, conștient sau nu de umilința de a te vedea redus la o vită descălțată,  nu prea mai contează, atâta vreme cât știi că trebuie să ajungi undeva. Te gândești că respecți niște reguli, cu toate că în viața ta n-ai atentat la siguranța sau viața nimănui. Și te supui, îți pui tot ce ai în cutii și aștepți cu picioarele goale, să-ți fie înapoiate.

Apoi ești îndrumat prin coridoare mobile pe trasee întortocheate pentru ”security interogations”. Te duci ca oaia în rând cu ceilalți, la fel de disciplinați ca și tine. Se deschide unul din coridoare și ești invitat să ieși din rând. Îți stă inima-n loc… De ce eu? Ce-o fi având mutra mea? Un funcționar cu față severă te interoghează unde te duci, în ce scop, cu ce te ocupi, dacă la destinație ai de gând să faci vreo afacere și voalat, dacă te întorci de unde-ai venit. Toate întrebările astea sunt repetate, doar-doar te scapi și spui ceva nepotrivit, ca tipul cu față severă să te întoarcă din drum, hotărând că excursia ta s-a oprit la el, călătoria ta începută cu ore înainte, s-a sfârșit pentru că lui i s-a părut ceva suspect în comportamentul tău.

Dacă te-ai ținut tare, cu tot sentimentul de vinovăție pe care-l ai instinctiv în fața cuiva care te interoghează, mergi mai departe, rugându-te să nu decoleze avionul fără tine. În aeroport, doar pasagerii se grăbesc, funcționarii, nu. Ești ușurat și recunoscător, chiar dacă îți mai verifică actele încă două rânduri de mutre impasibile, mergi mai departe cu restul turmei, la fel de ușurată și grăbită ca tine.

Alt aeroport, ultimul, la destinație, proba finală.  Ești atât de obosit încât lupta care se dă în tine între resemnarea de a accepta o ultimă umilință refuzându-ți-se intrarea într-o țară, după 27 de ore de călătorie și îndârjirea de a finaliza drumul cu succes, indiferent de decizia altora. Doar că nimeni nu ține cont de faptul că ești pe jumătate surd din cauza presiunii de la aterizare, obosit mort, timorat de controloale, întrebări și capcane, așa că faci frumos încă o dată, doar ca să ieși cât mai repede din prizonieratul în care te-ai închis de bună voie, pășind într-un aeroport.

Oameni de toate culorile, rasele și limbile pământului s-au perindat prin fața ta, la fel de controlați dar unii mai puțin interogați. Noi, cei din estul Europei suntem ciumații aeroporturilor. Pe noi ne suspectează toți, cu toate că nu ne ocupăm în mod tradițional de deturnarea avioanelor, de înfigerea lor în zgârâie nori, de terorism, în general. Noi suntem doar oile care se duc să muncească sau să ne vedem copiii aflați pe alte contiente, morți de dorul lor, capabili de a suporta orice umilință, doar ca să ajungem la ei. În momentul în care ai pășit în aeroport, nu-ți mai aparții. Aparții autorităților, ești la cheremul lor.  Rasa ta caucaziană nu te avantajează,  ba dimpotrivă, ți se pare că ar fi un impediment. Te simți partea unui experiment orwelian reușit în care nu doar te-ai supus ci ești fericit că supunerea ta te-a adus cu bine la destinație.

Orice iluzie ai fi avut despre libertatea ta ca individ s-a spulberat și s-a pierdut printre cordoanele de securitate. Ai fost evaluat, scanat, amprentat, fotografiat, de bună voie și nesilit de nimeni pentru că aveai nevoie să ajungi la destinație. Ai intrat într-un sistem în care te supui sau te întorci de unde-ai venit, cu toate că tu ești urmașul unor țărani pașnici, nu ai vreunui războinic din deșert și cu toate astea poate, ai fost tratat cu mai multă suspiciune decât ar fi fost tratat el. N-ai nici o intenție de face rău cuiva, n-ai făcut în viața ta rău nimănui și, totuși, te simți ca un infractor. Probabil că asta face parte dintr-un plan bine gândit și da, ești umilit cu acceptul tău.

Lumea noastră nu e liberă, noi nu suntem liberi decât dacă stăm pe loc. Din momentul în care te-ai pus în mișcare, ești restricționat și redus la stadiul de oaie. Și nu ai ce face, asta e grozăvia, pentru că lumea, fără să te întrebe, a luat-o razna în numele banilor, a religiei și corectitudinii politice. Și nu cred că se termină aici…

Acest articol a fost citit de 1687 ori

Comentarii

comentarii

Angela Tocilă

About Angela Tocilă

Fondator politicstand.com, autor pe blogul propriu și pe platforma Evenimentului Zilei Hydepark și Vocile Dreptei

57 Comments

  1. Scorpionu

    January 9, 2016 at 10:58 am

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
La mulți ani, măică Românie!

”…Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea şi te-a acoperit, iubito, şi ai murit aproape...

Close