Deranjul american

By on August 12, 2012

“Bună ziua, mă scuzați că vă deranjez” este expresia pe care încerc să o folosesc cât mai rar, de fapt, singura dată când ii văd utilitatea este atunci când suni la poarta/ușa cuiva, neanunțat sau în trecere… Încerc să ii dezvăț, inclusiv pe colegii mei, ca atunci când o folosesc chiar la telefon, se pun singuri într-o ipostază de inferioritate. Deranjul, scoaterea oamenilor din agenda lor nu te aduce aproape niciodată în ipostaza de învingător, dimpotrivă… Vineri, trecând pe lângă Ambasada SUA, am remarcat că drapelul nu era în vârful catargului, lucru care desemnează fie doliu național, cum a fost după victimele lui Joker, fie lipsa ambasadorului de-acasă.

Protocolul descrie exact pozițiile, însa nu-mi aduc aminte de vreun decret de doliu național american zilele acestea, decretat de la DC. Interesant este că Secretarul de Stat, șeful diplomației americane și executivul politicii externe, își trimite pe nepusă masă, un emisar special la București, în vederea informării asupra situației din România.

Este un mesaj foarte puternic, și dacă se confirma că ambasadorul Gittenstein a fost acolo, la Washington pentru raport, înseamnă că ășleahta puterii a deranjat rău NATO și Casa Alba, și nu doar cu lipsa unui drapel, o impietate simbolistica totuși foarte importantă în cultura americană și implicit în politica acestei Mari Puteri. Fiindcă dojeneala putea să o facă și ambasadorul, o informare putea să fie făcută și prin cablogramă, un comunicat de protest formal putea fi postat pe site.

Deranjul american de a trimite un emisar special poate fi catalogat la intenție deja, ca un avertisment grav, rămâne să vedem după declarațiile si întâlnirile de mâine , adică să citim prin zâmbetul diplomației, scrâșnetul măsurilor economico-militare ce vor urma. Tare mi-e teamă că personajele aflate ilegal la putere au reușit să pună România într-o ipostază nedorită de către aliații noștri, iar acest lucru ne va afecta cel mai mult pe noi… sau tocmai ilegalitatea mijloacelor a determinat acest gen de reacții speciale.

Si  pentru ca urăsc tragerile la tema pe care le practica în general media interesata, astăzi nu voi posta ceva cu specific american, ci o rețeta națională a spaniolilor, “paella cu fructe de mare”, respectând ca de obicei principiul și nu litera… Fiind o mâncare pe baza de orez ar trebui să facem câteva preparative adiționale : o supă, pe care o putem face din concentrat de legume sau chiar din legume, după bugetul de timp și de preocupare, și fructele de mare pe care le-am preluat în varianta economică (ca la rețeta spaghetelor) din stare congelata, într-o tigaie încinsă în care mai punem unt, un vârf de sare și putin chilli măcinat iar după ce se topește glazura, putem adauga pentru gust, un pic de vin alb…

Când fructelor de mare începe sa le scadă sosul, le dăm deoparte. Într-o tigaie mare punem la călit la foc mediu, ceapa, ardei roșii, tomate cherry și doi-trei căței de usturoi, în câteva linguri de ulei de măsline. La paella se recomandă orezul cu bob rotund ca pentru risotto, pentru proprietatea de a deveni lipicios. N-am avut așa ceva acasă, așa că am făcut baza din orez cu bob lung pus in tigaia cu legumele călite, după ce punem peste ele sare, piper și curcuma (sau șofran-asa cum mi-a atras atentia un prieten) pentru culoare , și lăsat sa se prăjească 1-2 minute.

Adăugăm supa, și după 8-10 minute, fructele de mare si fasole verde, eventual porumb și mazăre care dau  un aspect excelent, și lăsăm tigaia la foc mic până când scade supa, iar orezul este fiert…
O servim caldă din tigaia mare… Varianta cu langustine sau creveți nedecorticati și midii in cochilie este cea originală, insă depășește bugetul multora, asa că…

Poftă bună și o zi fără proști pe șosele!

Acest articol a fost citit de 2592 ori

Comentarii

comentarii

Angela Tocilă

About Angela Tocilă

Fondator politicstand.com, autor pe blogul propriu și pe platforma Evenimentului Zilei Hydepark și Vocile Dreptei

4 Comments

  1. Angela Tocilă

    Angela Tocilă

    August 13, 2012 at 7:47 pm

    Chiar eram curioasă ce e paela… Oricum, mi s-a făcut poftă de scoici.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Selvyn

      August 13, 2012 at 8:22 pm

      multumesc, Ange!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Sasha

    August 13, 2012 at 8:18 pm

    Super trecerea de la “deranj” la placere (reteta) ! Bravo !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Selvyn

      August 13, 2012 at 8:23 pm

      Sasha, doar lucrez in vanzari 🙂 Multumesc!

      Thumb up 0 Thumb down 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
La mulți ani, măică Românie!

”…Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea şi te-a acoperit, iubito, şi ai murit aproape...

Close