ADRIAN BOT – un doctor român, la Los Angeles, cu misiunea nobilă de a învinge cancerul

By on December 16, 2014

Metropola Los Angeles din USA a devenit, în ultima vreme, locul preferat al românilor în căutarea visului american. Tot mai mulți tineri din lumealiterară, a cinematografiei sau a medicinei scriu adevărate povești de succes în America. O astfel de poveste în plină desfășurare este și cea a cercetătorului si inventatorului român-american, Adrian Bot, timisorean la origine,  posesor de doctorate în medicină și științe biomedicale și cu o carieră extraordinară în biotehnologie, proiectare și de dezvoltare de noi medicamente.Fiecare dintre noi, probabil, avem o misiune pe pământ… Adrian Bot are o misiune nobilă – scopul cercetării sale fiind acela de a găsi un vaccin împotriva unui flagel insidios și pervers, precum cancerul. Pasiunea sa pentru știință a fost remarcată și pe plan internațional, încă din liceu, când a participat la Olimpiadă Internațională de Fizică din anul 1986.

A studiat medicina în Timișoara si s-a ales cu un doctorat. Nu s-a mulțumit cu atât și în anul 1994 a traversat oceanul, având destinația New York. Aici s-a încununat cu încă un trofeu școlar: un doctorat în stiinte biomedicale de la celebra New York Univerisity – Mount Sinai School of Medicine.După o scurtă haltă de 4 ani la San Diego, ca Director de Cercetare pentru compania farmeceutica Alliance Pharma Corporation, a ancorat definitv în orașul îngerilor – Los Angeles. Aici lucrează pentru Kite Pharm – o companie publică care se găsește și la bursă de la New York – unde speră că în câțiva ani să iasă pe piață un un medicament care va reuși să înfrângă leucemia. In San Diego a avut extraordinara șansa să-l cunoasca pe regretatul George Emil Palade, Decan la Universitatea din San Diego și laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie. Povestea cercetătorului și inventatorului român o veți puteți cîți în rândurile de mai jos…încă o dovadă că România produce creiere de valoare, care, din păcate, se autoexporta acolo unde sunt apreciați și unde își pot etala cunoștințele și talentul lor.

Drumul succesului: Romania – New York – San Diego – Los Angeles

Adrian, când ai ajuns în State? De ce ai ales să vii în State?

Am ajuns în State în ianuarie 1994. Motivul a fost unul pur profesional deoarece am dorit dintotdeauna să fiu om de știință în domeniul biotehnologic și medical. America este locul unde acest lucru se face la cel mai înalt nivel și unde visele devin realitate. Aici am reușit să fac ceea ce îmi place.

În țara ai făcut medicină la Timișoara….de ce ai ales medicina?

Am fost dintodeauna pasionat de științe, inițial fizică și apoi biofizică, o disciplină în cadrul stiintelor medicale. În liceu, am reprezentat România la Olimpiadă Internațională de Fizică în 1986, întărindu-mi pasiunea pentru știință. Întrucât medicină era facultatea care îmi oferea posibilitatea să studiez stiinte biomedicale în România, am ales medicina în orașul natal. Am intrat după facultate la catedra de fiziologie, dar după puțin timp Zeița Fortuna mi-a zâmbit și mi-a făcut cadou o bursă de doctorat în America. Astfel, în anul 1994 plecăm cu destinația New York, o decizie pe care nu o voi regreta toată viața, o decizie care mi-a schimbat viața și care m-a împlinit ca om de știință.

Stiu că ți-ai aprofundat studiile în New York...

Un mare cercetător american de origine română în domeniul imunologiei, Constantin Bona, mi-a oferit posibilitatea să-mi fac doctoratul în ștințe biomedicale la New York University – Mount Sinai School of Medicine. Aici am învățat tainele muncii de laborator în biologie și immunologie. Lucrarea de doctorat a fost în domeniul ingineriei genetice pentru a dezvolta noi vaccinuri. Pe atunci era un concept nou, dar acest concept a rămas în ultimii 20 de ani și va fi pentru un timp pasiunea și focusul meu professional.

Din New York ai plecat pe coasta de vest, pe malul Oceanului Pacific, la San Diego? De ce ai schimbat meridianul?

În timp ce îmi făceam doctoratul în New York, am venit în contact cu o companie farmaceutică cu activitate de cercetare în domeniul biotehnologiei – Alliance Pharma Corp. Această companie a licențiat tehnologia la care lucram și m-a angajat ca cercetător științific, în San Diego, în anul 1998.După o escală de 4 ani în San Diego, în anul 2002 mi-am mutat permanent rezidența în Los Angeles.

Autor a 10 brevete de inventii

Ce a urmat…

Între 1998 și 2002 am lucrat în San Diego, care este unul dintre cele mai mari centre din lume în biotehnologie și științe biologice. De la cercetător, am fost promovat că Director de Cercetare. În paralel lucram ca cercetător la Scripps Research Institute, unul dintre cele mai mari și prestigioase institute de cercetare din lume. Printre altele, acolo am avut extraordinară șansa să-l cunosc pe regretatul George Emil Palade, Decan la Universitatea din San Diego și laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie – o somitate în materie de “cell biology”, fiind considerat “the most influential cell biologist ever”. În această perioadă mi-am continuat cercetările în domeniul imunologiei, bolilor autoimmune și ingineriei genetice.

Vreau să știu mai multe amănunte despre cercetările tale în domeniul cancerului….pentru ce companie farmaceutică faci cercetările și care anume sunt…

adrian bot si sotia

Între 2002 și 2011, am avut prilejul să îmi continui cariera la o companie nouă și dinamică, în regiunea Los Angeles, care se numește MannKind Corporation. Aici am început că Director de Cercetare și am continuat că Senior Director și apoi Vicepreședinte de Cercetare. La această companie am condus divizia de cercetare și dezvoltare de noi vaccinuri împotriva cancerului. În principiu, inventăm, dezvoltăm și testăm la toate nivelele, tratamente noi pe baza vaccinurilor genetice, capabile, teoretic, să programeze sistemul imunitar si să lupte împotriva cancerului. În această perioadă am avut cel puțin 10 brevete de invenție acordate. Unul dintre aceste produse a demonstrat rezultate bune pe pacienții cu melanom și a primit aprobare să se înceapă cea de-a doua faza – faza de studiu pe pacienți.

Adi Bot si NasdaqÎntre timp, o tehnologie superioară de programare genetică a sistemului imunitar a fost dezvoltată de o nouă companie, Kite Pharma, în Los Angeles. Aici am fost cooptat să fac parte, în 2011, din conducerea companiei. Este o tehnologie foarte sofisticată, prin care celulele „T” ale bolnavului sunt reprogramate genetic să distrugă numai celulele anormale, canceroase. Lucrăm în strînsă cooperare cu guvernulAmerican. Kite Pharma a devenit companie publică (Nasdaq KITE) și este current evaluata la 1.7 miliarde dolari, deși este pe piața bursieră de numai 6 luni.

2017 – anul în care se va lansa medicamentul contra leucemiei

Când crezi că va ieși pe piață primul vostru medicament? Ce anume va trata?

Primul medicament al companiei noastre va ieși pe piață, probabil, în 2017 și va trata anumite forme de leucemie și limfoame netratabile cu tratamentele care le avem acum in dotare.

Cam cât durează cercetările până medicamentul iese pe piață și poartă ștampila FDA? Am citit undeva că drumul unui medicament catre pacient dureaza peste 10 ani…

Un lucru interesant și puțin cunoscut este că industria americană este una din puținele țări care are puterea de a dezvolta noi clase de medicamente. Spitalele și universitățile nu au nici pe departe resursele necesare. În medie,o companie farmaceutică americană cu divizie de cercetare și dezvoltare cheltuie în jur de un miliard de dolari pe medicament pentru a-l dezvolta. Ciclul de dezvoltare durează ani si ani de zil – mai puțin în cancer unde evoluția este galopanta și rezultatele cercetărilor pe pacienți sunt mai rapide, aici vobim de o perioadă în jur de 5-10 ani. FDA( Federal Drug Administration – n.a) are reguli foarte riguroase și nu permite acceptarea medicamentelor pe piață dacă nu au un pachet solid de rezultate clinice și toxicologice.

Ai studiat medicină și în țara și în State? Care este diferenta?

Am studiat medicina în România și științele biologice în State. Sunt posesor de doctorat in medicina. Eu, însă, nu tratez direct pacienții, ci inventez și dezvolt noi medicamente care vor fi folosite de medicii care tratează pacienții. Lucrez mult cu medici de toate naționalitățile veniți în State, prin faptul că industria noastră sponsorizeza și conduce studiile din spitale. Medicii din spațiul francofil, inclusiv românii, sunt educați diferit de cei din spațiul american-anglo saxon sau germanic. Medicină franceză se bazează pe contactul cu pacientul, în timp ce medicină americană se bazează, în principal, pe metode de laborator foarte sofisticate. Indiferent de origine și experiență, între medicii și cercetătorii din SUA există o foarte strânsă colaborare, o colaborare in urma careia sa beneficieze pacientul.

În principiu, în laboratoarele din universități se face cercetarea fundamentală, în laboratoarele din industrie se face cercetarea aplicată, inclusiv descoperiri de noi medicamente, iar în spitale se produce doar actul medical. Asta este “legea: în America.

Știu că și soția ta e în branșa medicală? Ea cu ce se ocupă?

Soția mea este cercetător în domeniul cancerului, cu facultatea de medicină terminată în România și cu studii postdoctorale în New York în domeniul Imunologiei. Actualmente, Simona este cercetător consultant pentru o companie americana care dezvoltă o nouă generație de medicamente împotriva cancerului bazate pe Nanotehnologie- MultiCell Technologies.

Adrian si familia sa

Răsfăț pe plantațiile viticole din Sonoma

Mai ai timp liber? Care sunt hobby-urile tale?

Da, mai există și timp liber… în fiecare weekend ieșim cu copiii, sau doar noi doi, eu și Simona. Los Angeles este un oraș vibrant, plin de artă și cultură, iar clima este aproape perfectă. Suntem priveligiati prin faptul că locuim la doar 20 de minute de ocean – este minunat. De asemenea un resort de iarnă este doar la câteva ore de condus. Îmi place să schiez, iar vara sa mergem sa explorăm California, un loc special pentru noi fiind renumitele plantații viticole din Sonoma și Napa Valley – un loc unde se produc si se degusteaza cele mai bune vinuri din lume și unde îmi place să îmi răsfăț, din când în când, papilele gustative. (râde)

În țara mai mergi? Te gândești la o eventuală revenire în țara?

Mergem în fiecare an sau la 2 ani în Europa, inclusiv România, cu mare plăcere și dor de familie și de țara. Avem foarte multe rude și mulți prieteni în România. Este foarte dificil însă, ă-mi imaginez o întoarcere definitivă în România. În primul rând pentru că copiii noștrii, dar și noi, sîntem cetățeni americani, iar eu, am carieră de conducere într-un domeniu tehnologic care nu are similaritate în afara Statelor Unite. Poate la pensie, ne vom petrece o parte din an în România, iar cealaltă parte în State – o navetă USA – România. ( râde) În orice caz, aș dori să explorez cum aș putea ajuta și cum aș putea împărtăși din experiența proprie în domeniul medical românesc. Soția mea, Simona Bot, face parte dintr-o organizație filantropica americană, începută acum 12 ani de către StefaniaMagidson, Blue Heron Foundation, care ajută la îmbunătățirea calității vieților copiilor orfani și abandonați, asigurindu-le burse de studii și mentori care să îi ghideze professional. dar și să le ofere support emoțional.

“USA – singură țara din lume unde te simți că acasă, ca emigrant”

Ce îți place cel mai mult în America? Există ceva care îți displace?

Este o țara foarte dinamică, unde știința se face la cel mai înalt nivel. Birocrația este foarte limitată. iar inițiativa privata este încurajată. Americanii, spre deosebire de Europeni, sunt mult mai sinceri și direcți în conversație.. Diversitatea culturală și națională este fantastică, este probabil singură țara mare din lume unde te simți că acasă și dacă ești emigrant. Într-o țara unde poți să devii milionar, dintr-un om sărac, dacă muncești cinstit, în domeniul privat – nu prea mulți oameni talentați vor să intre în domeniul public și guvernamental. America are nevoie de mai mult talent în domeniul guvernamental pentru a-și îndeplini obligațiile și misiunea globală. Un alt aspect este legat de dinamismul exagerat al societății americane, care introduce un oarecare nivel de stress. Majoritatea se obișnuiesc, dar unii mai și capotează.

Care este mâncarea ta favorită? Bănuiesc că mâncarea românească…

Nu chiar…(râde).Fiecare bucătărie are aspectele ei atrăgătoare. Mîncarea românească tradițională face parte din bucătăria European Central- Estică, bazata mai mult pe carne de porc, pui și un număr restrâns de vegetale și condimente si cu selecție restrânsă în produse marine. Ca și bucătăria germană, nu este nici pe departe atît de sofisticată sau gustoasă, ca de exemplu, bucătăria tailandeză, franceză, indiană, japoneză, braziliană, chineză sau chiar americană. Plus, americanii au vinuri excepționale (vorbim de mii de vinării) care merg perfect cu a bucătărie diversificată, cu zeci și chiar sute de selecții de mîncare, pe meniu, la restaurante. Nu este o critică, ci doar un punct de vedere subiectiv. Mâncarea tradițională românească este un mod de a fi conectat afectiv cu țara.

Planuri de viitor…

Pe plan profesional aș vrea să dezvolt prima terapie genetică împotrivă cancerului și în viitorul mai îndepărtat să dezvolt o companie în domeniul high-tech cu aplicație în medicină, împreună cu soția mea, Simona. Pe plan familial aș vrea să îmi văd toți copiii realizați, cu perspective solide și la casele lor. Mai încolo, aș vrea să îmi răsfăț nepoții.(râde) Și nu în ultimul rând aș vrea ca după posibilitățile mele să ajut și România, țara care, inițial, m-a format și țara pe care o port cu mine, în suflet, oriunde drumurile vieții mă poartă.

Acest articol a fost citit de 1416 ori

Comentarii

comentarii

Viorel Vintila

About Viorel Vintila

One Comment

  1. Pingback: Daniel Lovasz - Maior in armata americana si profesor la Universitatea din South Carolina - politicstand.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
La mulți ani, măică Românie!

”…Dar când a venit iarna peste tine, a căzut o zăpadă grea şi te-a acoperit, iubito, şi ai murit aproape...

Close